Actrița cel mai bine plătită din televiziunea americană

Actrița cel mai bine plătită din televiziunea americană
Publicat: 04/09/2014, 10:54
Actualizat: 05/02/2019, 21:58

Actrița columbiană Sofia Vergara, în vârstă de 42 de ani, a câștigat în ultimul an 325.000 de dolari pentru fiecare episod al serialului „O familie modernă/ Modern Family”, care este produs de televiziunea americană ABC.

Pe lângă activitatea sa în domeniul televiziunii, Sofia Vergara are contracte de publicitate cu producători de băuturi, cosmetice și îmbrăcăminte. De asemenea, actrița este cofondatoarea companiei Latin World Entertainment, care activează tot în industria de divertisment.

Sofia Vergara a debutat ca model și a devenit cunoscută după ce a apărut într-o reclamă a brandului Pepsi. Ulterior, Vergara s-a orientat spre televiziune și a devenit prezentatoare și realizatoare de programe pentru o televiziune latino-americană. Rolul din serialul „O familie modernă/ Modern Family” este acela care a făcut-o celebră pe actrița columbiană și i-a adus două nominalizări la Globul de Aur și două nominalizări la premiile Emmy.

Sofia Vergara a surclasat-o în acest top, ca și în anul 2013, pe Mariska Hargitay, premiată cu Emmy pentru rolul interpretat în serialul „Law and Order: Special Victims Unit”, difuzat de televiziunea NBC. Mariska Hargitay s-a situat pe locul al doilea în clasamentul Forbes, cu venituri de 13 milioane de dolari.

Mariska Hargitay, în vârstă de 50 de ani, este plătită cu 450.000 de dolari pentru fiecare episod din cel mai longeviv serial dramatic difuzat la o televiziune americană, dar mai primește bani și din câștigurile aduse de difuzarea serialului în alte rețele de televiziune, la nivel internațional.

Poziția a treia este ocupată de Kaley Cuoco-Sweeting, în vârstă de 28 de ani, care joacă în serialul de comedie „The Big Bang Theory” („Teoria Big Bang”). Cuoco-Sweeting a avut venituri estimate de Forbes la 11 milioane de dolari în ultimul an.

Locul al patrulea în acest clasament întocmit de revista Forbes este disputat de trei actrițe: Juliana Margulies, în vârstă de 48 de ani, premiată cu Emmy pentru rolul din „Soția perfectă/ The Good Wife”), Ellen Pompeo, în vârstă de 44 de ani, protagonista serialului „Anatomia lui Grey/ Grey’s Anatomy”, și Cobie Smulders, în vârstă de 32 de ani, din sitcomul „Cum am cunoscut-o pe mama voastră/ How I Met Your Mother”. Toate cele trei vedete au avut anul trecut venituri estimate la câte 10 milioane de dolari.

Locul al cincilea este ocupat de Alyson Hannigan din „How I Met Your Mother”, cu venituri de 9,5 milioane de dolari, în timp ce poziția a șasea îi revine actriței Amy Poehler, pentru rolul din „Parks & Recreation” (7 milioane de dolari).

Locul al șaptelea al topului este ocupat de Mindy Kaling, scenaristă, producătoare și vedetă a serialului „The Mindy Project”, cu venituri de 6,5 milioane de dolari.

Locul al optulea este împărțit de Kerry Washington, pentru rolul din serialul „Scandal”, Zooey Deschanel, pentru interpretarea din „The New Girl”, și Courteney Cox, vedeta din „Cougar Town”. Fiecare dintre acestea a avut venituri estimate la 6 milioane de dolari în ultimul an.

Poziția a noua este ocupată de Claire Danes, vedeta din „Homeland: Rețeaua terorii/ Homeland”, cu venituri de 5 milioane de dolari, iar poziția a zecea îi revine actriței Lena Dunham, din serialul „Fetele/ Girls”, cu venituri de 3,5 milioane de dolari.

Veniturile combinate ale actrițelor din acest top ajung la o sumă totală de 140 de milioane de dolari. În comparație, veniturile combinate ale celor mai bine zece plătiți actori din televiziunea americană ajung la 214 milioane de dolari.

Topul Forbes este realizat pe baza veniturilor obținute de aceste actrițe, în perioada iunie 2013 – iunie 2014, înainte de plata taxelor. Jurnaliștii revistei Forbes au analizat veniturile atrase de vedete din activitățile lor în domeniul televiziunii, comisioane și publicitate, sumele fiind estimate și în urma discuțiilor cu agenții, managerii și avocații acestora.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...